monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CJ “închide” groapa de gunoi de la Pata Rât în fiecare lună...de 6 ani. Închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a ajuns o afacere de peste 8 milioane de euro

Clujeni, de câte ori nu aţi auzit din gura vrednicilor funcţionari din Consiliul Judeţean Cluj însărcinaţi cu finalizarea faimosului Centru de Deşeuri următoarea propoziţie: “Se închide rampa de gunoi de la Pata Rât”?. Nu numai că această rampă nu e închisă, deşi au trecut 6 ani de când acolo trebuia pus lacătul, dar în continuare se depozitează cantităţi considerabile de deşeuri sub ochii nepăsători ai autorităţilor.

Luna martie a venit cu un nou comunicat de presă din partea Consiliului Judeţean Cluj care, prin vocea preşedintelui Alin Tişe, anunţă, din nou, că se închide rampa de la Pata Rât.

În 2 luni, închiderea Pata Rât a crescut cu 3,5 milioane lei. În 2 ani, închiderea rampei de gunoi a crescut cu 1,3 milioane de euro

„Consiliul Județean Cluj a notificat oficial Inspectoratul de Stat în Construcții în legătură cu faptul că încep lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri urbane Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin. Valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru depozite neconforme este de 33.297.933,79 lei. În ceea ce privește lucrările propriu-zise, acestea vor viza, în principal, profilarea și reconfigurarea depozitelor și acoperirea cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafețe”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe.


Comunicatul seamănă izbitor cu un alt document remis tot de CJ Cluj în urmă cu două luni despre exact acelaşi subiect. Singura diferenţă: sumele plătite pentru închiderea rampei de gunoi.

„Am semnat cererile pentru emiterea autorizaţiilor de construire în vederea executării lucrărilor de închidere a depozitelor neconforme de deşeuri Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin. Valoarea totală aferentă lucrărilor de închidere a acestor patru depozite neconforme este de 29.801.835,65 lei fără TVA, sumă din care aproape 80% - 23.394.709,82 lei este destinată închiderii depozitului de la Pata Rât”, transmitea Consiliul Judeţean în ianuarie 2017.


Consiliul Judeţean RECUNOAŞTE PUBLIC, DIN NOU, CĂ A MINŢIT

Contractul pentru închiderea Pata Rât a fost suplimentat în afara legii? Toate indiciile arată înspre acest lucru. Potrivit Consiliului Judeţean, suma înscrisă în comunicatul de luni de peste 33,2 milioane de lei cuprinde şi suplimentările acordate firmei Nord Conforest, cea care se ocupă de închiderea rampei de gunoi.

Firma care se ocupă de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât a sesizat Consiliul Judeţean încă din 2015 despre faptul că pe fosta rampă de gunoi a oraşului au fost depozitate suplimentar peste 500.000 metri cubi de deşeuri doar în ultimul an. Era o primă încercare a antreprenorului Nord Conforest să obţină mai mulţi bani de la Consiliul Judeţean.


După solicitări repetate de suplimentare a contractului pentru „închiderea ecologică” a gropii de gunoi de la Pata Rât, Consiliul Judeţean a cedat şi a suplimentat valoarea contractului, deşi în urmă cu doi ani spunea că acesta nu va fi suplimentat şi că firmele participante la licitaţie trebuie să-şi asume diferenţele de cantităţi de la groapa de gunoi.

Timpul a trecut fără ca în teren să înceapă lucrările propriu-zise, iar în luna mai 2016, după solicitări repetate de suplimentare a contractului pentru „închiderea ecologică” a gropii de gunoi de la Pata Rât, consilierii județeni de la acea vreme au cedat, suspect de ușor, și au alocat 800.000 de euro firmei Nord Conforest pentru presupuse cheltuieli cu stingerea incendiului de la groapa de gunoi de la Pata Rât. Banii au fost un „supliment” faţă de cele 6 milioane de euro pe care le primeşte pentru închiderea şi ecologizarea rampei neconforme.


Cine câştiga licitaţia trebuia să-şi asume cantităţile suplimentare de deşeuri

Potrivit unui răspuns al Consiliului Judeţean din luna noiembrie 2014 care aducea clarificări privind procedura de atribuire a contractului, în ipoteza în care apar lucrări suplimentare datorate diferenţelor de cantitate între momentul întocmirii documentaţiei de atribuire şi momentul semnării acordului contractual, acestea din urmă vor fi suportate din suma alocată pentru diverse şi neprevăzute.

“Antreprenorul desemnat câştigător în urma procedurii de atribuire va realiza proiectarea închiderii depozitului de deşeuri conform situaţiei existente în teren la data primirii ordinului de începere a lucrărilor acceptând deliberat riscuri calculate conform condiţiilor de contract de tip proiectare şi execuţie. Antreprenorul îşi va include şi asuma în oferta sa financiară deliberat şi riscuri calculate”, se arată în documentul din 2014, anterior licitației și cunoscut și asumat de participanți, deci și de Nord Conforest. Documentul a fost semnat de managerul de proiect Mariana Raţiu şi de conducerea CJ Cluj de la acea dată Vakar Istvan şi Ioan Oleleu.


Adică cu alte cuvinte, toate firmele care au avut intenţia să participe/au participat atunci la licitaţie şi-au asumat existenţa unor cantităţi suplimentare de deşeuri la Pata Rât. Poate unele firme au fost descurajate de afirmaţia că nu se permite suplimentarea contractului şi nu au mai participat. Nord Conforest a câştigat licitaţia, dar ulterior a primit nişte bani invocând un motiv care înainte de licitaţie i s-a comunicat că nu i se permite: suplimentarea financiară.

Rampa de gunoi de la Pata Rât se tot închide de pe vremea lui Tişe, Uioreanu, Vakar, Seplecan, Mânzat...din nou Tişe

În 2011, când Consiliul Judeţean anunţa pentru prima dată că începe lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) se vorbea despre închiderea rampelor de gunoi neconforme din judeţ. Atunci, preşedintele instituţiei era Alin Tişe.

În 2014, Consiliul Judeţean anunţa că lucrările la CMID se vor finaliza în decembrie 2015, iar închiderea şi ecologizarea celor şase depozite de deşeuri neconforme din judeţul Cluj, respectiv Pata Rât, Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, era estimată a se finaliza în decembrie 2015. La acea vreme, Horea Uioreanu, preşedintele de atunci a Consiliului Judeţean, era arestat preventiv pentru fapte de corupţie, iar conducerea instituţiei era asigurată de Vakar Istvan.

În 2015, Consiliul Judeţean sub conducerea lui Mihai Seplecan anunţă, din nou, închiderea Pata Rât, prin predarea amplasamentului firmei Nord Conforest. Comunicatul de atunci seamănă izbitor cu cel remis luni de Consiliul Judeţean: „actuala rampă de deşeuri, cu o suprafaţă totală de cca. 18 ha, va fi  acoperită cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare a întregii suprafeţe”.

În noul mandat, Alin Tişe a anunţat la interval de 2 luni că se închide Pata Rât.

Aşteptăm cu interes următorul comunicat al Consiliului Judeţean Cluj care să invite presă să vadă acea înierbare care va avea loc la Pata Rât despre care se vorbeşte de cel puţin 2 ani de zile.

CITEŞTE ŞI

Consiliul Judeţean Cluj recunoaşte public că a MINŢIT. Contractul pentru închiderea Pata Rât a fost suplimentat în afara legii?

CITEŞTE ŞI

Nici vorbă de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât. Cum a reuşit Consiliul Judeţean să mintă clujenii un an de zile

CITEŞTE ŞI

Consiliul Judeţean Cluj, mână spartă. Instituţia mai plăteşte alte 1,3 milioane de euro pentru închiderea gropii de gunoi de la Pata Rât

CITEŞTE ŞI

6 milioane de euro nu sunt suficiente pentru ecologizarea rampei de la Pata Rât. Consiliul Judeţean, nevoit să mai scoată alţi bani